TEST în România cu Mercedes-Benz V-Class: puncte tari şi puncte slabe

Am testat în România noul Mercedes-Benz V-Class, un model care a fost supranumit „Mercedesul monovolumelor” de oamenii care au lucrat la dezvoltarea sa. Am scris pe larg despre înlocuitorul lui Viano după ce l-am condus la testul internaţional din Germania, aşa că nu o să scriu de două ori aceleaşi lucruri, mai ales că am avut la dispoziţie aceeaşi motorizare atât la primul test, cât şi acum, în România. În schimb, o să-ţi spun care sunt plusurile şi minusurile acestui monovolum premium, aşa cum i-aş spune unui prieten care vrea să-şi cumpere maşina asta.

Puncte tari:

Arată foarte bine. E greu să faci un monovolum să arate bine, fiindcă este, în esenţă, o cutie de metal pe patru roţi. Dar în cazul lui V-Class, designerii de la Mercedes-Benz au reuşit să facă o maşină stilată şi frumoasă.

Are un interior excelent. Nemţii se laudă că acesta e „Mercedesul monovolumelor”, dar au şi argumente solide pentru această poreclă. Materialele folosite în habitaclu sunt bune şi foarte bune, iar planşa de bord e o reinterpretare a celei instalate în noul S-Class. Dacă alegi echiparea potrivită, ai parte de piele pe bord şi fotolii individuale pentru până la şase persoane. Dacă vrei spaţiu pentru mai mulţi oameni, poţi să alegi varianta cu două banchete în spate, ceea ce ridică numărul maxim de locuri la opt.

E imens. Chiar şi în configuraţia cu opt locuri, toată lumea are spaţiu berechet la cap şi picioare

Există o sumedenie de variante. Pe lângă tipurile diferite de scaune în interior, noul V-Class e disponibil în trei versiuni de lungime, iar lista de propulsoare include trei unităţi diesel, toate de 2.143 cmc.

E deştept. Alături de cea mai nouă generaţie a sistemului de infotainment COMAND Online, care are o grafică foarte plăcută şi un ecran cu rezoluţie bună, înlocuitorul lui Viano vine cu bunătăţi practice precum sistemul de amplificare a vocii celor din faţă pentru pasagerii din spate şi sistemul care anulează oscilaţiile produse de vânt la viteze de autostradă. Totodată, motorizarea de top V250 dezvoltă – în mod normal – 190 CP şi 440 Nm, dar dacă ai nevoie de mai multă putere, poţi să apeşi pedala de acceleraţie la podea (kickdown, doar la modelele cu cutie automată) şi ai parte de 204 CP şi 480 Nm pentru o scurtă perioadă de timp.

E confortabil. Indiferent de câte scaune sau banchete ai în interior, o să ajungi la destinaţie relaxat. Mai mult, există opţiunea unei cutii de viteze automate cu şapte trepte, astfel că şi şoferul o să fie mulţumit, mai ales după drumurile prin oraş.

Masa din mijloc se strânge într-o consolă care culisează înainte-înapoi pe şine

Consumă relativ puţin. Fişa tehnică se laudă cu un consum mixt de 6 l/100 km, dar în realitate nu e chiar aşa – după 500 km prin Bucureşti şi pe drumuri naţionale, consumul afişat de computerul de bord a fost de 9,0 l/100 km. Cu toate acestea, eu zic că nu e rău deloc pentru o maşină care cântăreşte 2,8 tone.

Puncte slabe:

Direcţia are uneori o minte proprie. Sistemul electromecanic de direcţie are tendinţa să îndrepte volanul chiar şi atunci când stai pe loc, ceea ce e destul de neobişnuit. Dar o să te obişnuieşti.

La cutia automată poţi să alegi şi clapetele de pe volan pentru schimbarea manuală a treptelor, dar nu te aştepta la prea multă sportivitate (e, totuşi, un miniautobuz)

Pedala de frână nu transmite feedback. Dacă te dai jos dintr-o maşină de clasă compactă sau medie şi urci la volanul unui V-Class, te rog să ai grijă cu pedala de frână. O să apeşi pe ea şi o să crezi că nu se întâmplă nimic. Într-un fel, se simte ca pedalele de frână ale camioanelor, deşi circuitul nu e pneumatic. Dar, la fel ca la direcţie, o să te obişnuieşti – trebuie doar să apeşi mai tare pe pedală.

Vizibilitatea în oglinda retrovizoare centrală nu e grozavă. În loc să vezi ce se întâmplă în spatele maşinii, o să vezi mai mult tetierele scaunelor din spate.

Concluziile şi datele tehnice, în pagina următoare.

Pagini: 1 2